Ateul

Un ateu se plimba prin pădure minunându-se de frumusețile naturii: “Ce copaci impresionanți! Ce râuri cristaline! Ce animale frumoase!” La un moment dat, în timp ce se relaxa (bucurându-se fără să realizeze de minunățiile lui Dumnezeu), omul aude în spatele lui zgomote ciudate.

Când se întoarce vede un urs ca-n povești: mare, frumos, sănătos și cu poftă de mâncare. Îngrozit, ateul o ia la fugă, î
nsă ursul avea condiție fizică așa că îl urmează conștiincios…

Tipul era atât de îngrozit încât la un moment dat se împiedică și cade. Ursul îl apucase deja de un picior așa că omul, paralizat de frică, răcnește: “Doamneeee!!!”.

În secunda următoare, timpul se opri, ursul îngheță în poziția în care se afla, pădurea rămase neclintită și o lumină se revărsa din cer iar tipul, șocat, auzi o voce:
-Mi-ai negat existența toata viața, le-ai explicat și altora că sunt un mit, ai pus toată creația Mea pe seama întâmplării cosmice… vrei acum să te salvez? Pot eu să te consider credincios cu adevărat?

Ateul se uită fix în lumina și răspunse:
- Aș fi ipocrit să iți cer brusc să mă consideri credincios, dar poate ai reuși într-un fel să devină ursul un bun creștin?
- Foarte bine, răspunse vocea.

Lumina dispăru, zgomotul pădurii reveni. Ursul îl eliberă din ghearele sale, iși împreună labele din față și spuse cu chip pios:
“Doamne, binecuvintează aceste bucate. Amin”.